Tarana mortii
In idiotenia mea credula
Priveam prezentul cu suras deschis
Venise vremea timpului cu hula
Si izgonit de lume m-am convins
Se-nsira vremea pe altarul meu
Te cred si parca lumea se rastoarna
Si credema iubito ca te doresc mereu
Chiar daca viata cade in ploaia de-asta iarna.
Umil si singur poate, tampit de amortire
Cu limba scoasa umblu, cretin si jerpelit
Iatacul vremii tulbur prin nesperate fire
De alb ca varul vremea, ma scoate chinuit.
Si starea mea netoata ma tulbura prea des
Ma chinuie prezentul, pretind ca sunt nebun
Si urlu in nestire ca lupul inspre ses
Adulmecand pieirea la gura unui fum.
Ma cert mereu cu mine ma lupt cu amortirea
Si-n clipele de groaza cand totul e pierdut
Ma tin de nemurire si blestem adormirea
Pe care soarta mare se leaga de trecut.
Si tot vazandu-mi chipul in apa cristalina
Ma tot intreb de coarne, avandu-le acum
As fi perfect si dracul va fi o orfelina
Pe langa chipul mare al meu cel de nebun.
S-ajung sa-mi fie mila de mine, recunosc
Ca un tampit mai mare acum nici ca se poate
Sa mai existe-n lumea pe care o cunosc
Si doar tarana mortii cu mine-o sa se-n groape.
1991