Zapada limpede in candelabru,
Stoluri de frunze, zgomot macabru,
Cenusa arsa pe cer plumburiu,
Iarna e trista in Cismigiu.
Copii cu sanii de funii se trag
Spre dealul marunt, ce face minuni,
Si-n tipete stranii si clinchetul drag,
Au inaltat pe creste trecute cununi.
Si timpul asteapta cu flori de azur,
Trairi viitoare spre gardul cel viu,
A incoltit o frunza, si-un caine mahmur
Nu crede in fostul de azi Cismigiu.
Iarna a venit cu frig,
Se-aud cantece uitate,
De stramosii nostrii luate
Si copii nostrii strig.
Trec in carduri fiecare
Adunand in traisti celebre,
Din belsug pentru catedre
Roade, in nameti de mare.
Si in poarta feluriti,
Stau bunici cu sortul plin,
Si sa-nparta, ei se –nclin
La copii zgribuliti.
Zgomotul se-ntinde iara,
Si se pierd grabiti in ceata,
Pana dis de dimineata
Cand se-asterne vant afara.
Pentru un dram de vant ,uitat
In pragul casei din strabuni,
Am adunat pareri de stat,
In ganduri rare de nebuni.
Crescut in mijlocul de ploaie
Calduri de negura si rand,
S-a adunat c-antr-o copaie
Un vesel si nostalgic gand.
Pierdut, pentru un ram de umbra,
Am rasarit in oameni rai,
Si-am adunat tacerea sumbra,
Scaldata in ecou de vai.
Si tot parjol pierdut in gand,
Am asternut intaiul gand,
Atunci cand soarele murise,
Intr-un décor de alb cu vise.
Am luminat pentru gandaci padurea,
Si am supus-o unui rece bir,
Taind cu sete, a lovit securea,
Culcand trecutul intr-un negru fir.
Am adunat taceri intregi de vreascuri,
Uscate de trecut si de lumina,
Si am cladit din ele-grele teascuri
Pentru cei multi si fara nici o vina.
Si ei vorbesc de verde ce a fost,
Cutreierati de ganduri marginite,
Se cred pierduti si-n viata fara rost
Alunecand in drame ruginite.
De maini se prind,si-n hora blestemata
S-au aruncat si au ramas uitati,
De tot ce-a fost in candela blamata,
De tot si toate in trecut somati.
In rand pierduti la cap de lume,
V-am auzit pareri si glume
Si v-am cuprins in admiratii
Cand v-ati umplut de decoratii.
Si din trecut, pentru copile
Nu a-ti lasat decat fosile
Plangand la tot ce a ramas,
Strangand taria-n fund de vas.
Si daca pleci, pentu iubire,
Cu murmur printre albe fire,
Ai sa traiesti in veci stiut,
Pamant de flori, si doar atat.
Subrezit de timpul ce-n urma nu priveste
Am adunat in inima, taceri si scancet moale
Si m-am lovit de umbra tacerii unui peste,
Ce ratacea prin noapte si se-ascundea in poale.
Am tresarit la raza chemarii din strabuni,
Si m-am luptat cu mine, si am iesit batran,
Si viscolit de albul, comorii din furtuni,
Crezand in ochii nostrii si-n floarea de salcami.
Si fosnetul luminii pluteste catre mare
Pe drumul nemuririi cu maracini de sant,
Pandind garoafa vietii se-ndreapta catre zare,
C-un zambet cald si verde in zaua mea de lant.
Te regasesc, te vad si impreuna pleci
Cu dorul spre departe in racoroase zile,
Cand apa flori transforma cu unduiri senile,
Hazard pentru durere cu aer roz de veci.
Tamaie cu miros de brad in amortire
Tamaie pendulara, fum alb pentru cei morti,
Si brate rupte-n caer ce-nprastie uimire,
La ganduri reci si sumbre ce s-au ascuns in bolti.
Tremur in scanteie, culmi ingramadite,
Case larg deschise preoti pe altar,
A cazut cortina si-i pe jos mortar,
Imbracand in vreme, straie ruginite.
Trec plutind pe ape, sloiuri nesfarsite,
Negru in lumina ce-a trecut de noi,
Si pierduti in taine, suntem mari eroi,
Care poarta vina vietilor gresite.
Si-a murit o lume, alta niciodata
Pe-acest bolovan, ce-nghetat se crapa,
Si se pierde singur si atata lupta,
Si amar si chinuri si privirea rupta.
Dute si nimic, sa nu se mai gaseasca,
Praf in vidul monstru, mici meteoriti,
O lumina mare, si a fost odata,
Nimeni nu pronunta cand plecam grabiti.
Trec purtand inalte plete
Siroind pe umeri lati,
Adunand sageti din fete,
Campul miilor de wati.
Stau pandind printre ferestre,
Larma vie de afara,
Zornaind in culmi ecvestre,
Zbor nelinistit de cioara.
Zumzet cald pluteste iara,
Trotuar cu flori de smoala,
Ca-ntr-un vis de calda vara,
Cand iubirea zace goala.
Si voind, a cata oara,
Sa prefac din ceata fum.
M-am ascuns intr-o chitara,
Ratacind pe vechiul drum.
Mi-e dor de ochii tai albastrii,
Sa te dezmierd as vrea acum,
Sa colindam luciri din astrii,
Doar singuri noi, pe-acelas drum.
Sa strang in brate mari de lut,
Tumultul vorbelor senine,
Sa nu gandesc ca m-am pierdut,
Fior de ras, in gand cu tine.
Sa ne plimbam fosnind, si zambet
Cuprins in mladieri duioase,
In gandul tau, tacutul umblet
Rememorand visari setoase.
Te strig, si poarta din pustiu,
Se clatina in tihna serii,
Cand mersul meu parea zglobiu,
Si singular in luna mierii.