Ne intristam la vorbe aruncate
Din cuget lacrimi se ascund pe drum
Si te astept frumoaso, ca un frate
Neandurand izvorul plin cu fum.
Te joci cu fapta, ani-i lasi departe,
Si te prelingi ca apa in album,
Din care nimeni n-a avut o parte,
Ci doar sperante cu-n picior pe drum.
Vreau sa te strig, ecou cu vocea stinsa,
Privire mata flacara din raza,
Cu inima senina si invinsa,
In lacrimile florilor din vaza.
Indiferenta-calmul desteptarii,
La inceput himere si castele,
Urmand ca vara, faldurile zarii,
Sa reaprinda cantecele mele.
Sa nu te supar, stele reaprind,
Si-n bolta nimeni nu cuprinde locul,
Din care cu un zambet ma desprind,
Incununand prin flacari mari sorocul.
Un zambet cald cu soare plin,
Si pieptul tanar si senin,
Gramezi de aur asteptate,
In nopti cu stele neumblate.
Flamanzi in suflete de chin,
Scrutand inaltul cer divin,
Am adunat taceri si rele.
Crescute-n ochii dragei mele.
Si i-am raspuns-a cu-i e vina?
De ce vor ei, sa ia lumina
Din ochii blanzi cu multe lacrimi,
Pastrand tacerea altor datini.
Ecoul se loveste iar
Neputincios de un zadar,
Si nu mai vreau sa inteleg,
De ce spun da, si de ce neg.
Odinioara un gand mare,
Azi frunze si nimic mai sus,
Iar umbrele din larga zare,
Traiesc si parca iarasi nu-s.
Te prinzi in gand cu nemurirea,
Si-alergi in limpezimi de ape,
Cu negre dungi precum e firea,
Din ghiata cuburi sa ne crape.
Trec anii in lacas de mit,
Si din adancuri spulberate,
Idei stau astazi aruncate,
In ganduri reci de dolomit.
Te chem si-ti spun, dulceata roza,
Si candizi noi sa fim in veci,
Petale-n franjuri de mimoza,
Cu aripi lungi de lilieci.
Mergeam pe malul marii, cu ganduri asteptate,
Si valuri reci si sumbre, acopereau priviri,
In unduiri senine si zambete uitate,
De nostalgia calda a candidei iubiri.
Trceau ca doua umbre, idei apropiate,
Si singuri in tacerea lovita des de valuri,
Am intocmit destine, in zambete-ncercate,
Cu anii vechi si noi fasii de negre saluri.
A fost atunci un mai, cu zile insorite,
Vacanta fara ingeri, si zambete in stol,
Te-am intalnit acolo, in marea cu pepite,
Lasata-n asteptare si-n gandul din atol.
A luminat candva padurea goala,
Si-acum ponoase trage ca un tun,
Nimic nu i-a ramas, si se rascoala,
Cersind calatoria fara fum.
Venind din groapa lumii, ce apune,
Crezand in anii vechi cu salbe roase,
Prin vorbe mari ce n-au nimic a spune
A adunat doar critici nemiloase.
Si inzestrat cu mult elan de ger,
Privind in urma a vazut lumina,
Gandirea si-o indreapta catre cer,
Descoperind cu mila rece, vina.
Insotind un vis ce se destrama,
A ramas in gandul cel tenebru,
Latratul catelusului meu negru,
Ce din adancuri, numele mi-l cheama
Micut in ganduri, sufletul de bob,
Ce negru ca lumina zilei oarbe,
Si-a inchinat taria lui de rob,
Si nimeni din gandire nu mi-l soarbe.
A fost, si daca nimeni n-a stiut,
Ca el adesea ma-nsotea in gand,
In noptile senine din trecut,
O spun acum, si sincer eu il plang.
De o sa treci prin raza cea albastra,
Ai sa-ntalnesti o fercire casta,
Nu intreba ca nimeni i-ti raspunde,
Ideea cade, tremurat de unde.
Si zambet palid se asterne-n drum,
Cutremurat de gandul tineretii,
Am poposit in mijlocul de fum,
Ce-n gand avea obarsia tristetii.
Si de-am crezut ca port lumina zilei,
Ca sa o-ndrept pe marginile filei,
M-am inselat in dimineti din noapte,
Caci vorbe sunt, iar faptele-s departe.
Ploaie-n primavara noua,
Zambet ca un strop de roua,
Frunze noi pentru amor
A deschis acum pamantul
Si ne cauta cu gandul
Ca un dor.
A trecut de-atunci o vreme,
Chipuri albe vor sa cheme
Soarele cu raza plina
Sa invaluie-n lumina
Nostalgia cu mistere
Fara ere.
De indragostiti si luna
S-a tot scris, dar de o struna
Ca o ramura spinoasa
Impletita si frumoasa
Nimeni n-andraznit sa zica,
Este mica.
Si asa ajunge el,
Sprijinit in bete
Visiniu ca un catel
Pe toti sa invete.
Terminand pana la urma,
Sa imprastie o turma,
Si sa creada ca iubirea,
E dilirea.
Perete de aur cu zambet de mare,
Castele visate in mijloc de drum,
Treceau lacrimi mate, in rand pe carare,
Icnind in durerea, pazita acum.
Venea ca un inger, icoana zidita,
In norii cu datini ramasi din strabuni,
Se lauda viata, de ger umilita,
In creste semete purtate-n cununi
Si dorul se stinge, ecou plin de soare,
Ce ai pastrat odata verdeata gandirii
Te-am ingrijit cu lanturi, ai luat tot din zare,
Si-ai umilit frumosii, calzi ani ai iubirii.
Si ca sa tragem o morala,
Cand totul suna ca o oala,
Mai bine soarbem o idee,
Pe gat sa dea in timp scanteie.
Pe sub bolta vesteda,
De toamna castanie.
Vesnic doarme o mumie,
In apa neteda.
Soarele patrunde-n oase ,
Din veacuri stinse,
Si salasuiesc prin joase,
Carari ascunse.
Chipul tau adoarme visul,
Leganat de umbre,
A cazut de mult narcisul
Prins in ganduri sumbre.
Si-ntr-o zi cu albe file,
Ce-au cutreerat prin viata,
Am ajuns sa vad in zile,
Chipul meu, pierdut in ceata.
Si-ntrebat de o ispita
Cand din maini eu crengi legam,
Inspirat, cerneam prin sita,
Cat de mult usor credeam.